“Am făcut biserică așa cum am fost învățat”-Harry Rowland

20160422_120018

 

Zilele acestea(vineri și sâmbătă) are loc la Hațeg o mini conferință intitulată: ”Răsărituri”. Vorbitorul este Harry Rowland din partea Cooperative Baptist Fellowship.

Afirmația cu care a început conferința a fost:

”Am făcut biserică așa cum am fost învățat”

Ideea care s-a încercat să fie transmisă a fost că în mod normal noi am fost învățați că a face lucrarea presupune cel puțin trei lucruri:

Prezicere, Planificare, Inventare.

Există o luptă constantă pentru comitete și păstori pentru a vedea cum arată comunitatea, care sunt nevoile ei, ce categorii trebuie slujite. În fiecare an trebuie să prezicem unde merg lucrurile, cum va arăta viitorul pentru comuntatea în care ne-a așezat Dumnezeu.

Apoi facem multe planuri cum putem sluji mai bine comunitatea. Și inventăm tot felul de programe, de teme care să ducă această viziune la îndeplinire. Dar mereu apare o frământare și oboseală legată de cât de corect am prezis, planificat, inventat.

Întrebarea legată de acest model este: dar unde este Dumnezeu în tot procesul? Oare așa a făcut Domnul Isus. I-a chemat vreodată pe ucenici să prezică, să planifice, să inventeze?

Nu vei regăsi așa ceva. Dar vei găsi un alt model. Aceasta e ideea pe care o propune procesul ”Răsărituri” (Dawnings).dawnings-logo2 Domnul Isus are un alt model:

Rugăciune

Pregătire

Descoperire 

E important să cerem viziune lui în rugăciune. Apoi să cerem să ne pregătească să umblăm în viziunea Lui. Când faci aceasta vei descoperi viziunea Lui. Vei fi mai liniștit. Nu vei mai fi stresat că nu ai prezis bine. E un altfel de model care se propune. Unul diferit. Unul inspirat de Domnul Isus.

(Visited 52 times, 1 visits today)

Comments

comments

No Comments Yet

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

 Link-uri utile

uniunea-baptista-300x142-1

institutul-teologic-baptist-bucuresti-admitere Crestinul-azi Slider_img_00   rve-180 alt-fm_tb570