Invitație la Școala de vară a misionarilor 2015

meeting-83519_1280

Departamentul de Misiune al

Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste din Romania

 

împreună cu Centrul de Cercetare “Credinţă şi Cultură” al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitartea din Bucureşti şi Colegiul Teologic Chişinău vă invită la

 

Şcoala de vară a misionarilor români plecaţi în slujire internaţională

 

Dragi misionari,

Avem bucuria să anunţăm cea de a doua ediţie a şcolii de vară a misionarilor români ce slujesc în afara ţării, organizată de Departamentul de Misiune al Uniunii Baptiste din România.

Prin şcoala de vară a misionarilor români ce lucrează la nivel internaţional ne dorim să oferim în primul rand învăţătura biblică sănătoasă, închinare prin cântare în limba română, rugăciune împreună, descărcare de poveri sufleteşti, îndrumare în lucrare, un pic de relaxare şi multe alte activităţi. Vă promitem un timp de consolidare si împrospătare spirituală, ca să nu mai spunem de surprizele la care ne gandim. Cei care au fost cu noi ştiu deja la ce să se aştepte…

În cazul în care aveți copii, aceștia se vor putea bucura de compania altor copii de misionari la fel ca şi ai voştri şi, în același timp, vor putea să beneficieze de activitățile organizate special pentru ei.

Şcoala de vară a misionarilor începe cu cina în data de Luni din 6 Iulie și se încheie cu prânzul, Sâmbătă, 11 Iulie 2014. Se ţine la MUNTE (Rucar, http://pensiuneapietrelealbe.ro/), într-o zonă mirifică, greu de descris în cuvinte. Acolo vom fi doar noi, misonarii, fără alţi turişti. Dacă nu aveți mașină, vom încerca noi să vă întâmpinăm cu bucurie la cea mai apropiată stație de tren sau autobuz, în funcţie de cum veţi călători.

Ne-am gândit și la costuri. Ei bine …, voi nu trebuie să plătiți nimic. De acest aspect ne ocupăm noi pentru voi, în colaborare şi cu bisericile din România si alti parteneri. Important este ca voi să ajungeți până la locaţie și să planificați să vă încărcaţi bateriile spirituale, fizice şi emoţionale.

Dacă vă gândiți serios să participați, atunci vă rugăm să luați legatura cu noi prin e-mail sau telefon sau sa solicitați bisericii unde sunteti membri să vă înscrie la Departamentul de Misiune al UBR. Important este să ne spuneţi din ce biserică faceţi parte si câți membri are familia voastră (va rugăm să includeţi şi datele de naştere ale fiecărui membru al familiei).

Așteptăm să vă înscrieți cât mai repede, nu mai târziu de 1 iunie 2015. Locurile sunt limitate şi de aceea vor fi alocate pe criteriul ‘primul venit, primul servit’. Dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne scrieți.

 

Alexandru Vlasin, misiunebaptista@gmail.com , tel: 0744 280 300

Departamentul de Misiune al Uniunii Bisericilor Baptiste din România

 

Nouă ne pasă de misionari!

(Visited 220 times, 1 visits today)

Comments

comments

No Comments Yet

Leave a Reply

Or

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

 Link-uri utile

uniunea-baptista-300x142-1

institutul-teologic-baptist-bucuresti-admitere Crestinul-azi Slider_img_00   rve-180 alt-fm_tb570